Sunday, October 3, 2010

Elemente Nutritive

Elemente nutritive indicate pentru un regim alimentar complet si sanatos in perioda de crestere:
- orez sau arpacas fiert in prealabi foarte bine
- supa de pui/vita fara oase
- oase de vita mari, foarte bine fierte
- un galbenus ou pe saptamana
- branza dulce, iaurt (fara zer)
- biscuiti simpli
- mamaliga
- legume (morcov, telina, pastarnac, ardei gras, rosii) fierte sau crude
- conserve sau hrana uscata pentru pui (junior); recomandabila fiind alegerea produselor premium: Eukanuba, Hills, Royal Canin, Biomill etc.

Sub nici o forma (interzis in alimentatia oricarui caine) :
- carnea de porc
- oasele de porc, peste sau pasare
- fasolea, mazarea, varza, cartoful, ceapa, spanacul (toate legumele care contin o cantitate mare de amidon sau fermenteaza)
- branza sarata, cascavalul, sau branzeturile fermentate
- grasimile animale in exces sau prajelile
- mezelurile de orice tip (foarte daunatoare)
- albusul de ou
- painea proaspata (de preferat sa fie introdusa in mancare)
- bauturile alcoolice sau acidulate
- dulciurile de orice tip

Indiferent de varsta si rasa cainelui, orice aliment va fi introdus treptat in alimentatie pentru a evita indigestia alimentara. Pentru puii pana in 16 saptamani hrana uscata se administreaza numai ca supliment la mesele obisnuite sau amestecata cu hrana umeda. Din momentul trecerii exclusiv pe hrana uscata asigurati cainelui apa la dispozitie. Indiferent de calitatea si cantitatea hranei administrate suplimentarea cu vitamine si minerale este obligatorie.

Pana la varsta de 4 luni este de preferat ca necesarul de apa sa fie asigurat in timpul meselor (nu lasati puiului apa la discretie tot timpul zilei), folositi apa plata sau apa fiarta si racita la temperatura camerei.

Trecerea de la regimul alimentar bazat exclusiv pe lapte matern la un regim nutritiv complex incepe treptat cu varsta de 4-6 saptamani. Pentru inceput se prefera hrana cat mai lichida evitandu-se alimentele cu un continut mare de toxine precum carnea sau galbenusul de ou. Odata cu cresterea in varsta a puiului se poate reduce cantitatea de hrana umeda in favoarea celei uscate.


In functie de preferintele cainelui dvs. si compatibilitatea cu alimentatia anterioara va puteti axa pe 2-3 sortimente de baza (ex: orez, arpacas, branza de vaci), dar niciodata pe unul singur. Intre 6 si 8 saptamani este recomandabil un regim nutritiv, care cuprinde 6 mese pe zi, cat mai bogate in minerale si vitamine. Din cea de-a doua luna de viata puteti elimina trepta cate o masa pana la varsta de 6 luni cand este preferabil sa ajungeti pana la 2-3 mese zilnic. Dupa primul an, puteti hrani cainele o data sau de doua pe zi, asigurand insa necesarul caloric si mineral optim unei bune dezvoltari.